Am “re-născut”! Poveste naştere

A re-naşte= a te naşte a doua oară, după părerea mea, după un eveniment care îţi schimbă viaţa. O mamă re-naşte alături de copilul ei, când devine varianta ei cea mai bună.

Sursă foto: AICI

Am ţinut mult să încep articolul cu această definiţie, pentru că aşa am simţit eu când fetiţa mea a venit pe lume.

S-a întâmplat undeva toamna, după 41 de săptămâni şi 3 zile de aşteptare. A fost cel mai frumos cadou pe care mi l-am dorit şi pe care l-am aşteptat cu nerăbdare. O fetiţă de 51 de cm şi 3610 kg. A venit pe lume cu cel mai frumos plânset, ochişori şi cu o poftă extraordinară de viaţă. Asta am simţit! Şi aşa este! Un copil care s-a calmat imediat ce au adus-o lângă faţa mea. Acela a fost momentul în care mi-a spus “Mama” prima oară, printr-un simplu gest, m-a sărutat cu guriţa ei pe obraz. Am alăptat-o după 5 ore în care am stat în postoperatot, aşteptând-o să fie adusă. A supt frumos din prima clipă, nu am făcut furia laptelui (am întâmpinat şi eu mici greutăţi), alăptez şi acum, iar cea mică are 9 luni şi jumătate.

La clinică am ajuns cu dilataţie 2, cu contracții la 5 minute regulate. Acolo contracţiile mi s-au rărit, după ce am fost consultată şi după ce am completat contracte. Nu mai erau la 5 minute, ci la 10. Aşa că am fost dusă în sala de naşteri, unde mi-au făcut un test de stres. Contracţiile erau intense, dar rare. De aici, am fost dusă în sala unde doream să nasc. Era un loc frumos, ca la hotel.

A urmat travaliul, care a fost magic. Am stat cu soţul meu care m-a sprijinit fizic şi moral. Făcusem cursurile Lamaze amândoi, aşa încât ştiam ce urma. Am aţipit între contracţii, am făcut mişcare, am dansat lent, am făcut duş şi am aşteptat să vină marele moment. Din când în când eram vizitată de moaşă, care îmi spunea cât de dilatată sunt şi când va crede că voi naşte. Trebuie să precizez că am venit la clinică cu plan de naştere, doream să nasc natural, fără oxitocină, epidurală, doream să nasc în apă, într-un mediu ca acasă, să mi se pună copilul pe piept imediat după expulzie şi să nu îi taie imediat cordonul ombilical. Doream să am ora magică, piele pe piele… Așa a și fost. Am avut un travaliu nemedicalizat. Tot ce am primit a fost o doză de vitamine. Am avut dureri? Da, însă îmi amintesc cum le-am manageriat frumos, am respirat pe contracții așa cum am învățat la cursurile Lamaze. A ajutat mult.

După 2 zile de pretravaliu şi 18 ore de travaliu, am ajuns la dilataţie 10, am intrat în piscina cu apă caldă şi mi-au spus să împing. Am încercat şi încercat, însă mi s-a spus că nu împing bine. Trebuie să spun că în acele momente simţeam doar că nu fac ceva bine şi nu mă mai gândeam la ce învăţasem la cursuri, altfel mi-aş fi dat seama unde era greşeala (încă nu era momentul să împing, pentru că nu simțeam să fac asta şi m-am forţat). Am avut o membrană care nu îi permitea copilaşului să avanseze. Moaşa a încercat să mă ajute şi cumva prin tuşeu, să dea la o parte membrana ca bebe să avanseze. În zadar!

La un moment dat, a venit şi doctorul meu şi a încercat şi el să facă același lucru. Acela a fost momentul în care ceva s-a întâmplat. Brusc tremuram toată, spuneam că îmi este frig, nu m-ai puteam respira bine, bătăile inimii lui bebe scădeau. M-au învelit, mi-au dat vitamine şi au aşteptat să îmi revin 1 minut. Fără vreun efect. Atunci mi s-a spus că vor pregăti sala şi că mă vor cezaria. Pe de o parte am simţit că pierd controlul, pe de altă parte am simţit o ușurare. Ştiam că deşi nu era ce îmi doream, bebe era pe măini bune şi că urma să o întâlnesc sănătoasă.

Eu în continuare nu îmi reveneam. Eram pe masa de operaţie, tremuram, aveam contracţii, mi-au făcut anestezia şi au început să opereze. Nu ştiu dacă are sens să povestesc ce s-a întâmplat. Pot spune doar atât: Nu am mai respirat cum trebuie, m-am panicat, de aici şi bătăile lui bebe care au scăzut, practic am cedat controlul cadrelor medicale… Este bine? Este rău? Nu ştiu. Ştiu doar că sunt o mămică norocoasă, care are un copil sănătos, ştiu că la câteva ore după cezariană eu m-am ridicat din pat, că a doua zi am fost hotărâtă să fac mișcare ca să îmi revin pentru a mă putea ocupa de bebe. Asta am făcut. Am acceptat minimul de ajutor. Alături de soţul meu, m-am ocupat de cea mică şi de atunci suntem o familie frumoasă.

Am stat 3 zile în clinică, unde am acceptat minimul de pastile, lapte praf și alte sfaturi necerute. Știam ce îmi doream. Citisem și mă pregătisem 9 luni pentru clipa aceea în care ajungeam acasă cu bebe. Da, m-am descurcat, însă m-au ajutat și cei dragi mie, cărora le mulțumesc mult.

Nu am avut naşterea mult visată, m-am simţit vinovată, m-am iertat într-un fel şi am trecut peste, pentru că am înţeles că nu pot rămâne ancorată în acel moment. Aveam un bebe în braţe care depindea de mine şi pentru care am lăsat totul în urmă. Conta doar prezentul şi ce puteam face atunci. Asta este ce am învăţat eu. Asta recomand tuturor mamelor.

Zilnic simt cum nașterea fetiței mele m-a schimbat, cum din acea zi totul a căpătat sens, cum tot ce altădată mi se părea gri, azi este roz și cum zilnic scoate tot ce este mai bun din mine. Dau totul pentru ea și ca orice părinte îmi doresc să aibe și ce nu am avut eu la vârsta ei.

Dragele mele, voi ați “re-născut”?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s