Am 8 luni şi sunt un bebe tare ocupat

Deschid ochii mari şi văd chipul ei zâmbind la mine. Este mama. O trezesc cu același zgomot ce o amuză mereu: băşinuţe. Mă pune la oliţă şi îmi fac treaba temeinic. O! Ce bine mă simt! În fiecare dimineață sunt tratată regeşte. Acum îmi face un duş scurt şi sunt gata să mănânc.

Oare ce am în meniu în această dimineață? Are mama grijă să îmi spună. Ea mă tot întreabă: ” Vrei banană sau măr?” Of! Părinţii aceştia… cum îi educi aşa îi ai. Oare nu a înţeles nici până acum că vreau să gust din tot ce prind? Sunt o mică exploratoare. Vreau şi măr şi banană, dar şi ghiveciul cu busuioc arată gustos. Ah! Primesc un măr decojit în care îmi place să îmi înfig cei 3 dinţişori şi gingiile care mă mănâncă rău!

Gata masa! Acum vreau să mă joc. Mă agit temeinic şi mama vine să mă ia de la masă. În sfârșit pe jos! Ah! Vreau să alerg! Uite jucăriile.. ăăă… uite hăinuţele mele… Dar de ce această privire mami? Uite ce frumos am aruncat hainele mele pe jos! Acum vreau să ronţăi pantofiorul meu. Este moale şi… Ah! Uite alte hăinuţe. Buf! Pe jos cu ele. Hi! Hi! Mă distrez aşa bine! Ma-ma-ma! Ba-ba-baaaa! Da! Sunt aşa fericită! Uite şi cărticica mea cu animăluţe. Mami îmi explică cum face căţelul. Ea zice: “Ham!”, eu zic: Am! Am! Ce mult îmi place să imit sunetele animalelor cu mami. Stai mami, nu da pagina, mai arată-mi o dată care este căţelul şi spune-mi ce sunete scoate. Ooo! Dar ce se întâmplă? Mi se închid ochișorii şi vreau să mă întind pe jos. Simt ceva moale şi mirosul este familiar. Este lăptic de la sânul mamei mele. Mmmm! Asta da gustare înainte de somnic.

Mama! M-am trezit şi nu te-ai prins că vreau să fac pipi, aşa că am făcut pe mine. Trebuie să mă schimbi. Repede! Mă aşteaptă o casă de explorat. Nuuuu! Nu mă pune pe spate! Nu vreau pe spate! Tu chiar nu poţi învăţa să pui scutecul cât timp îmi văd eu de ale mele? Greu, mami, greu înveţi!

Gata! Libertate! Vreau să ajung la maşinuţa mea. Ah! Picioarele astea! Oare de ce tot cad şi nu pot merge ca mami şi tati? Tati? Îmi este dor de tati. Să îl caut. Ba-ba! Baabaaaa! Unde eşti? Ooo, uite toba! Bam! Bam! Bum! Mama! Uite ce fac eu. Vezi? Ma-ma-ma-ma! Cu tine vorbesc! Alo! În sfârşit! Unde ai fost? M-ai lăsat în pătuţ singurică. Mi s-a părut o veșnicie! Să te pup, să te îmbrăţişez! Mama! Gata! Hai la joacă! Uite mami, vreau la ursuleţ. Ăăă! Ce se aude? Cine este acolo? Mami, cred că avem un musafir. Tati, tu eşti? Ba-ba! Tu eşti! Vreau la tine! Baba! Baa-ba! Mi-a fost dor de tine! Hai să îţi spun tot ce am făcut azi cu mami. Eşti atent tati? Şti hăinuţele mele? Am învăţat să le dau pe jos. Mami nu este foarte încântată, dar eu mă distrez pe cinste! Tati! Unde ai fost azi? Baba! Ce bine că eşti aici! Wow! Uite tati, hai să îţi arăt cum dau eu hăinuţele pe jos. Mami, unde mă duci? Ăăă, vreau ce ai bun acolo pentru mine. Mmm, ce mâncărică bună ai făcut mami! Haaa! Ia uitaţi-vă la mine. Mă joc cu mâncărica. Uite! Vedeţi ce am făcut? Eu am mâzgălit aşa cu mâncărica pe masă! Eu! Hi! Hi!

Mă agit temeinic după masă şi mă ia mama. Stai, unde mă duci? Am văzut ceva acolo. Du-mă acolo! Ce faci? Mă speli pe faţă? Dar nu sunt murdară. Asta se numește mască şi este foarte gustoasă. Offf! În sfârşit la joacă. Tati, să termin de povestit. Ba-ba-ba! Vrrr! Mmm! Mam! Înţelegi tati? Ce bine că eşti aici! Hai să ne jucăm! Ha! Avionul! Iubesc să zbor cu tine! Sunt atât de fericită! Tati face avionul cu mine şi mami cântă.

Ha! Ieşim la aer. Ador plimbările cu mami şi tati. Uite un căţel. Vreau la el! Căţel! Uite un leagăn. Da! Acolo vreau. Yupiiii! Ce amuzant este! Ma-maaaa! Ba-baaaa! Abia aştept să învăţ şi eu să cânt. Mama! Sete! Aaa! Lapte bun. Cel mai bun lăptic îl are mami la ţâţică. Ce bine este la tine în braţe, mami! Mă simt în siguranță. Sunt aşa fericită să îl văd şi pe tati cu noi… aşa… fericităă…

Mama! Unde eşti? Tati, unde este mami? Nu eram în parc? Asta este magie? Tati, ai nişte ochelari tare haioşi. Îmi place foarte mult să trag de ei. Tati, ce nas mare ai… şi ochi… şi păr. Stai! Vreau să trag de nasul tău. Stai! Tati, hai să îţi arăt cum mă dau eu jos din pat. Ce s-a întâmplat? Eşti cam alb la faţă. Să înţeleg că nu cu capul înainte trebuie să mă dau jos din pat? Tati, vreau să mă caţăr pe tine şi să te trag de păr. Ha! Cât de amuzant este!

Mami, ce este în castronel? Păpica mea de seară? Ce bună este! Mmmm! Ador să mâzgălesc! Mami! Uite nu mai este nevoie să mă ştergi pe mâini, am folosit buziţa mea drept şerveţel. Hei! Nu am terminat de mâzgălit. Ce? Baie! Ador să fac baie. Apa! Splah! Splah! Poc! Hi! Hi! Ce bine este! Mmm… mami cânţi aşa frumos! Nu! Nu! Mai vreau în apă! Apa! Apa! Aaaaaa! Nu e corect!

Mmm… simt că mă mi se închid ochişorii… lăptic… mami… tati… Vă iubesc! Noapte bună!

Sursă foto: Ion Angelica

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s