10 Idei de activități pentru toddleri 

Hello! Azi am să vă împărtăşesc o parte din activitățile pe care eu le-am făcut cu fetița mea sau cu care am ținut-o ocupată în anumite momente când aveam multă treabă. Nu este uşor să creşti un copil fără ajutor, aşa că este nevoie de multă imaginație.

1. Am luat un lighean, i-am pus câteva olicele de jucărie şi i-am arătat ce să facă. Cu această ocazie am spălat toate vasele şi am făcut-o chiar în timp record. Aveți nevoie însă de un learning tower pe care să se urce. Astfel ajunge la nivelul blatului de la bucătărie şi este în deplină siguranță.

Sursă foto: Ion Angelica

2. Când faci un drum mai lung cu maşina, trenul sau chiar cu avionul, ai nevoie de ceva cu care să stea ocupat cel mic. Noi am făcut un drum lung până în Grecia vara aceasta, iar această activitate i-a plăcut mult. Am desenat câteva figuri geometrice de culori diferite şi am rugat-o să asocieze culoarea fiecărei mingiuțe moi cu culoarea corespondentă. După ce a făcut asta, am rugat-o în engleză să facă acelaşi lucru. În final am numit şi figurile geometrice în ambele limbi. La multe dintre ele a repetat şi ea. Atunci avea vârsta de 1 an şi circa 10 luni. Aveți nevoie însă şi de o măsuță pentru scaunul de maşină. Noi l-am achiziționat de la mall, dar se găsesc şi pe internet.

                 Sursă foto: Ion Angelica
3. Pentru că nu avem norocul să stăm la curte, iar eu uneori sunt prea obosită să merg până în parc, aleg varianta de a ieşi cu măsuța şi scăunelul în fața blocului pentru a desena şi a sta la aer. Eu am folosit o măsuță de leptop şi treapta ei de plastic drept scăunel. Sunt mai uşor de dus afară decât măsuța de lemn.

               Sursă foto: Ion Angelica

4. Pentru că de curând am început oarecum munca, am nevoie de timp să lucrez, aşa că trebuie să o țin ocupată cumva. Am desenat un băiețel, am decupat din material buretat cu adeziv câteva hăinuțe, pe care ea le-a lipit cu spor, le-a dezlipt şi tot aşa. Ba chiar a colorat şi băiețelul. I-am explicat cum se numesc articolele vestimentare şi cam asta a fost tot.

Sursă foto: Ion Angelica

5. Am cumpărat câteva măscuțe cu iepuraş de la mall, le-am colorat, iar apoi am făcut o frumoasă petrecere noi două. Astfel i-am alinat dorul pe care îl avea în acel moment, pentru tăticul ei care era la muncă.

               Sursă foto: Ion Angelica

6. Într-o zi efectiv nu a dorit să mă lase să fac nimic, aşa că am tras aer în piept şi m-am gândit repede ce aş putea improviza. Mi-am amintit de ideea asta pe care o văzusem pe un grup cu activități Montessori de pe Facebook. Noi am ales ca tema animalele de la Polul Nord. Am luat câteva animăluțe ce trăiesc acolo, un blochet de gheață, o carte despre animale, un capac de cutie de plastic şi puțină apă. Distracție garantată! Astfel a văzut ce înseamnă gheața, a experimentat senzația de rece, s-a jucat cu animalele, pe care le-am găsit în carte şi le-am numit. La sfârşit mândra mea a scos blochetul de gheață, animalele şi a făcut chiar ea baie în mica piscinuță, după cum a numit-o. Dacă totuşi am făcut treabă în acea zi? Nu prea, dar sigur a fost plăcut să ne jucăm învățând ceva nou.

              Sursă foto: Ion Angelica

7. Pentru că mereu când dădeam cu mopul, cea mică dorea să facă şi ea curățenie cu mine, am achiziționat unul mic şi pentru ea. Acum reuşesc să fac curat fără să aştept ca ea să termine pentru a-mi înnapoia mopul. Acelaşi lucru şi cu fierul de călcat. Mopul l-am găsit la Jumbo, iar fierul de călcat la magazinul cu jucării reciclate, de unde am şi cumpărat o parte dintre animăluțe. Bineînțeles că nu o las să folosească fierul ei de călcat acolo unde sunt eu deja cu fierul încins. O rog să se ducă la măsuța ei.

               Sursă foto: Ion Angelica

8. Aceasta este o activitate recentă. Am ales să o fac, după ce m-a întrebat ce are porcul acolo, referindu-se la copită. Nu am ştiut altfel cum să îi explic decât desenându-i propria ei urmă, apoi cea a porcului. La sfârşit mi-a arătat că şi capra are la fel, semn că a înțeles ideea.

Sursă foto: Ion Angelica

9. Am tot discutat cu ea despre natură, animale şi cam tot ce m-a întrebat, însă dacă vreți să înțeleagă cu adevărat, copiii au nevoie să meargă în natură, să exploreze şi chiar să se joace cu animalele (care nu sunt periculoase, normal). Noi am făcut un mic picnic în parc, unde am întâlnit 2 cățeluşi jucăuşi. Când am ajuns acasă a fost destul de obosită, aşa că s-a culcat devreme, iar eu am putut lucra liniştită.

               Sursă foto: Ion Angelica

10. Azi a pictat în făină. A exersat şi câteva litere şi acest lucru a ținut-o ocupată cât am tăiat eu câteva legume pentru mâncarea de prânz. Aveți nevoie de o tavă (eu am folosit-o pe cea de la cuptor), o pensulă şi multă făină. Spor!

              Sursă foto: Ion Angelica

Sper că v-au fost de folos ideile mele. Nu uitați să dați un share şi altor mame şi de ce nu, poate îmi lăsați comentarii cu câteva idei noi.

Advertisements

One thought on “10 Idei de activități pentru toddleri 

  1. Pingback: 10 activități pentru toddleri (2) | Părințeală

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s